Comunicarea PNL a intrat în vacanță împreună cu Antonescu. Fenechiu: „PNL a comunicat slab în scandalul cu Băsescu”. EXCLUSIV

Comunicarea PNL a intrat în vacanță împreună cu Antonescu. Fenechiu: PNL a comunicat slab în scandalul cu Băsescu. EXCLUSIV
Publicat: 20/08/2013, 15:45
Actualizat: 08/05/2019, 06:48

Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, a declarat pentru gândul că partidul este preocupat „să facă, dar greșește, ca și în guvernarea 2005-2008, pentru că nu comunică”. Per total, el a acordat nota șapte modului în care PNL a comunicat în ultima lună, caracterizând-o drept „bunișoară”. Potrivit lui Fenechiu, singurul domeniu în care PNL a „comunicat slab” a fost conflictul cu Traian Băsescu.

În timp ce președintele PNL, Crin Antonescu, a fost plecat în concediu în ultima lună, conducerea PNL a comunicat reactiv, niciodată pro-activ, de cele mai multe ori pe teme punctuale. Temele pe care s-au pronunțat liderii partidului au fost de cele mai multe ori „la zi”, răspunsurile venind după întrebările jurnaliștilor. Unii liberali au devenit vizibili din cauza accentuării conflictelor în plan local cu partenerii de la PSD.

De semnalat este faptul că, în ultima lună, la sediul central al partidului nu a fost organizată nicio conferință de presă. Profitând de concediul luat de Crin Antonescu și alți vicepreședinți ai partidului au intrat în concediu.

Printre cei mai activi comunicatori au fost, Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, care a devenit vector de imagine din cauza scandalului legat de privatizarea CFR Marfă și prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, care, și în calitate de primar al municipiului Sibiu, s-a evidențiat, în special, pe teme precum modificarea legii incompatibilităților și a regionalizării.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a captat atenția după ce a criticat politica dusă de Ministerul de Finanțe, condus de colegul său de partid, Daniel Chițoiu.

Analiza modului în care a comunicat PNL în ultima lună evidențiază faptul că partidul este dependent la nivelul comunicării de liderul său. Chiar dacă după venirea la guvernare, PNL a devenit partidul cu cel mai mare număr de vicepreședinți – 31, prezența acestora în spațiul public, prin impunerea unor mari teme de dezbatere, este modestă, comunicarea guvernamentală suprapunându-se aproape în totalitate peste cea a partidului.

De câte ori a revenit din concediu Crin Antonescu

„Concediul” lui Crin Antonescu a început după terminarea sesiunii parlamentare a Senatului. La mijlocul lunii iulie, președintele PNL pleca din România spre Statele Unite ale Americii.

Într-un interviu acordat gândul pe 16 iulie, Crin Antonescu declara că nu se află în concediu, ci într-o vizită privată. El a precizat că va participa la o conferință transatlantică (TPN) în care se negociază viitorul acord SUA – UE. Antonescu a subliniat că va participa la această reuniune în calitate de președinte al Senatului, dar cheltuielile legate de această deplasare nu sunt suportate de instituția pe care o conduce. În cadrul interviului, Antonescu a dezvăluit pentru gândul că va efectua o vizită oficială în SUA în această toamnă sau la începutul anului viitor.

În ultima lună, Crin Antonescu a mai avut două intervenții la televizor, în care a vorbit despre teme punctuale, precum scandalul CFR Marfă și numirea unui nou ministru la Transporturi, un an de la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu, dar și alte teme aflate pe agenda zilei.

Pe 20 iulie, președintele PNL s-a întâlnit cu președintele Băsescu pentru a discuta despre numirea noului ministru al Transporturilor, Antonescu exprimându-și sprijinul pentru propunerea Ovidiu Silaghi.

Trio-ul vizibil al comunicării PNL: Fenechiu – Chițoiu – Iohannis

Principalii comunicatori pe teme de interes național au fost în ultima lună vicepremierul Daniel Chițoiu, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu și prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis.

Comunicarea publică a vicepremierului Daniel Chițoiu a vizat în principal încheierea noului acord cu FMI. Temă guvernamentală prin excelență, încheierea noului acord cu FMI a dinamizat partidul după declarațiile critice fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a cerut ca PNL să nu accepte majorarea de impozite și taxe și că partidul va avea de suferit din această cauză.

„Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate și justificate, dacă se poate produce o justificare și chiar și în aceste condiții, nu m-ar mira să existe o sancționare din partea electoratului și mi-e teamă ca această sancțiune să nu vizeze cu precădere PNL, de la care există o serie de așteptări”, a spus, pentru Mediafax, Tăriceanu. Criticilor fostului premier i s-au alăturat deputatul Alina Gorghiu și alți lideri din teritoriu, care s-au plâns că au fost prea puțin informați despre prevederilor noului acord cu FMI.

Cea mai dură replică împotriva lui Tăriceanu a venit de la Crin Antonescu care a spus că „unii s-au trezit să vorbească în somn” și că nu s-au majorat taxe și impozite.

Problema urmează să fie tranșată la finalul acestei luni în cadrul Delegației Permanente a PNL.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a remarcat prin desele intervenții după declanșarea scandalului în jurul privatizării CFR Marfă.

Klaus Iohannis a comunicat, de fiecare dată de la Sibiu, neavând nicio conferință de la sediul partidului. În ultima lună, Iohannis a avut o singură conferință de la Palatul Parlamentului, la finalul unei ședințe de partid pe care a condus-o, deoarece Crin Antonescu era plecat în afara țării. În schimb, din municipiul pe care îl conduce, edilul, care este și prim-vicepreședinte al PNL, și-a spus punctul de vedere despre amânarea regionalizării și a referendumului pentru modificarea Constituției.

Iohannis a spus că referendumul pentru modificarea Constituției trebuie să aibă loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale, iar regionalizarea poate aștepta până în 2022.

Direct implicat în „războiul cu ANI”, Iohannis a cerut modificarea „de urgență” a legii 161/2003 privind incompatibilităților. Primarul s-a aflat în atenția publică după ce ANI a anunțat că se află în conflict de interese, anterior el fiind acuzat și de incompatibilitate.

Suspendarea președintelui – tema lui Frunzăverde

La două zile după întâlnirea Antonescu – Băsescu, vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, a ieșit public cerând ca USL să demareze procedura de suspendare din funcție a lui Traian Băsescu. Într-un interviu pentru gândul, Frunzăverde a spus că PSD trebuie să fie de acord cu această propunere, altfel riscă să piardă o parte din electoratul care a votat pentru demiterea președintelui în vara lui 2012.

Opinia lui Frunzăverde nu a primit susținere în partid, fiind contrazis de prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, dar și de premierul Ponta.

Scandal în teritoriu, imagine la centru

Conflictele majore între pesediștii și liberalii din teritoriu au devenit notorii în ultima lună. Vicepreședinții PNL, Marian Petrache (Ilfov) și Florin Țurcanu (Botoșani), au criticat intens colaborarea care există în teritoriu în USL. Dacă la Botoșani, conflictul a fost temporar aplanat, situația de la Ilfov rămâne explozivă. Marian Petrache a anunțat în premieră la gândul încetarea colaborării cu PSD, explicând că „protocolul USL este rupt” în Ilfov.

Scandalul din Ilfov nu a fost rezolvat, președintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, cerându-i lui Crin Antonescu să ia măsurile care se impun.

Comunicatele „Departamentului de comunicare”, purtătorul de cuvânt este în concediu

Principalele comunicate transmise către presă de Departamentulde Comunicare al PNL în ultima lună se referă la: „desemnarea lui Ovidiu Silaghi drept candidat pentru postul de ministru al Transporturilor”, mesaj cu ocazia zilei Imnului național și anunțul privind evenimentul de la Constanța care va fi dedicat prezidențiabilului Crin Antonescu.

Gândul a încercat să ia legătura cu vicepreședintele Mihai Voicu, cu atribuții pe comunicare, dar acesta nu a putut fi contactat.

„În scandalul cu Băsescu a fost o comunicare slabă”

Vicepreședintele PNL, Relu Fenechiu, susține că există o diferențiere în stilurile de comunicare.

„Dacă vorbim despre comunicarea PNL în ceea ce privește scandalul lansat de Traian Băsescu, am putea spune că a fost o comunicare slabă. Dacă vorbim despre comunicarea PNL pe teme importante, care cu adevărat interesează pe oameni a fost o comunicare normală”, a declarat pentru gândul Relu Fenechiu.

El a precizat că nu crede că PNL trebuia să răspundă criticilor și acuzelor venite de la Palatul Cotroceni.

„Văd această dorință a mass-mediei, o și înțeleg, dorința de a răspunde tuturor provocărilor și dacă nu ești activ pe scena scandalului înseamnă că nu ești activ în viața publică. Eu personal nu îmbrățișez această idee”, a subliniat Fenechiu.

Vicepreședintele PNL a recunoscut și anumite probleme în comunicarea partidului.

„Noi suntem învățați să ieșim și să vorbim despre ceea ce facem. La guvernare ni se pare logic să ieși să spui ce faci sau ce ai făcut. Noi, liberalii, am fost învățați să facem și mai puțin să comunicăm. A fost o greșeală a noastră și în mandatul 2004 – 2008 și acum. Cred că este un adevăr. Suntem preocupați să facem, mai puțin să comunicăm”, a declarat pentru gândul Fenechiu.

Potrivit acestuia, nu există riscul suprapunerii comunicării guvernamentale cu cea de partid.

„Comunicarea din ultima lună a PNL mi s-a părut bunișoară. Nota 7. Mi-aș dori ca presa să fie interesată de subiectele reale. Cât am fost ministru am impus subiecte”, a spus vicepreședintele PNL.

Marcel Vela: Comunicare la fel ca în anii precedenți

Vicepreședintele PNL, Marcel Vela, laudă comunicarea partidului, spunând că aceasta a fost bună, iar pozițiile președintelui PNL și ale miniștrilor au fost „clare și prompte”. Mai mult, vicepreședintele susține că și comunicare din teritoriu a fost „operativă și importantă”.

Recunoaște însă că vacanța parlamentară și-a pus amprenta pe modul în care s-a comunicat în ultima lună.

„Fiind vacanță parlamentară și în perioada concediilor pentru toți românii, inclusiv pentru membrii de partid, comunicarea din această lună, statistic vorbind, este în mod firesc la o intensitate mai redusă față de celelalte perioade, dar la același nivel ca în anii trecuți”, a precizat, pentru gândul, Vela.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de...